Bătaie în parcarea stadionului Santiago Bernabeu! Fotbalistul lui Real Madrid și-a lovit în față un adversar: „Sunt foarte trist”

Bătaie în parcarea stadionului Santiago Bernabeu! Fotbalistul lui Real Madrid și-a lovit în față un adversar: „Sunt foarte trist”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alex Baena a încasat o lovitură în plină figură de la Federico Valverde, iar acum a vorbit pentru prima dată despre incident. Toată faza a avut loc după meciul dintre Real Madrid și Villarreal, scor 2-3.

Alex Baena a răbufnit după incidentul cu Federico Valverde și a dezvăluit că a fost înțeles greșit: „E complet fals”

Villarreal a reușit să obțină o victorie incredibilă contra celor de la Real Madrid, scor 3-2, pe Santiago Bernabeu. După finalul partidei, a apărut un incident care a cutremurat lumea fotbalului spaniol.

Federico Valverde a simțit că are ceva „de împărțit” cu Alex Baena, mijlocașul „Submarinului Galben”, și l-a așteptat să iasă de la vestiare. Tânărul jucător din Uruguay nu a stat pe gânduri și a lovit direct spre cap. Tot incidentul s-a întâmplat în parcarea stadionului formației madrilene.

După conflict, Baena a vorbit despre victoria echipei sale contra campioanei Europei, dar a vorbit și despre scandalul cu fotbalistul Realului.

În urmă cu două luni, soția uruguayanului a fost foarte aproape să își piardă copilul în timpul sarcinii, iar jucătorul antrenat de Carlo Ancelotti și-a justificat gestul de după meciul cu Villarreal. Mijlocașul „galacticilor” a avut impresia că l-a auzit pe adversarul său strigând: „Plângi, copilul tău nu se va naște”, iar asta l-ar fi înfuriat extrem de tare.

„Sunt foarte mulțumit de victoria impresionantă a echipei pe un stadion precum Santiago Bernabeu, dar în același timp sunt foarte trist pentru agresiunea pe care am suferit-o după meci. Sunt surprins de ceea ce se spune despre mine. E complet fals, eu nu am spus acele lucruri”, a scris Alex Baena pe pagina sa de Twitter.

După toate cele întâmplate, clubul jucătorului atacat a reclamat totul la poliție, însă li s-a spus că victima este singura care poate decide dacă Valverde este cu adevărat vinovat.

Răzvan Lunga / Autor
Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7 milioane de euro
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Au ajuns la un ACORD! Real Madrid nu stă pe gânduri și mai dă o lovitură pe piața transferurilor
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
A murit marele MAESTRU al filmului. Tristețe mare în România: Jocul s-a terminat
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×